Folosirea panourilor solare fotovoltaice a stagnat, până acum, din cauza mai multor inconveniente. Prima dintre ele ar fi imposibilitatea de a capta energia obţinută din panourile solare, aceasta fiind folosită doar în timpul zilei. Tocmai de aceea, energia solară nu a fost luată în considerare cu adevărat drept o alternativă la gaz sau la petrol. Cercetătorii de la MIT au folosit în schimb electricitatea provenită de la panourile solare pentru a împărţi apa în oxigen şi hidrogen, cu ajutorul unei “truse” formate din materiale obişnuite şi uşor accesibile.
Secretul lui Nocera, publicat în revista ,,Science’’, stă într-un anumit tip de electrozi, folosiţi pentru a genera oxigen şi hidrogen, când sunt în apă. Aceştia acţionează ca un catalizator care accelerează împărţirea moleculelor de apă în componentele lor, de oxigen şi hidrogen. Nocera s-a inspirat din fotosinteză, tehnica folosită de el fiind, de altfel, baza acestui proces.
Chiar dacă ideea energiei pe bază de apă a fost vehiculată des în ultimii ani, procesul de împărţire a moleculelor era unul foarte complicat, iar rezultatul avea nevoie de sisteme scumpe de transport.
Acum, energia solară poate fi stocată şi transportată fără probleme. În zece ani, omul de ştiinţă prevede că oamenii îşi vor lumina casele cu acest tip de energie. “Ăsta-i doar începutul”, declară Nocera.

